Oaza Dakhla

Artefactele descoperite demonstreaza o activitate sustinuta in oaza, in perioada Vechiului Regat si a Regatului de Mijloc. In perioada Noului Regat insa, capitala oazei s-a mutat in Vest, la Mut. Din pacate, oaza ca de altfel toate oazele din Desertul de Vest, a fost greu de controlat datorita razmeritelor locale. Cu toate acestea, izvoarele istorice din valea Nilului confirma ca ea isi platea taxele in vin, fructe, minerale si tesaturi.
Interesant este faptul ca desi s-au descoperit structuri din perioada Ptolemaica, sunt putine dovezi care sa indice existenta in oaza a unei populatii grecesti numeroase, desi aparent, in perioada romana Dakhla a fost foarte populata.De altfel, aici s-au descoperit numeroase sate, ferme si cimitire romane, multe dintre ele (la Smint, Amheida si Qasr) ramanand neexcavate. Luxurianta Dakhla, era cu siguranta un notabil contributor la tributul de grau solicitat de Roma.

In timpul perioadei crestine se remarca o activitate si mai intesa. In anul 249 e.n Imparatul roman Decius a pornit o prigoana asupra crestinilor, un atac de 2 ani al carui scop era exterminarea. In aceasta perioada foarte multi credinciosi au fugit din Delta si din Alexandria, in zone cat mai izolate si cat mai departe de autoritatea romana. Dakhla este unul din aceste refugii, unde siturile romane abandonate au fost reocupate de crestini. De aceea, in zona s-au descoperit ruinele bisericilor copte si urme ale comunitatilor crestine datand pana in sec 7. In sec 4 e.n Kellis devenea capitala economica si politica a Dakhlei crestine. O Biserica Crestina Copta datand din anii 340-400 e.n. a fost descoperita aici in 1996. In acea perioada populatia numara cateva mii de locuitori si este posibil ca schimburile comerciale puternice intre oaza si valea Nilului sa fi determinat un flux continuu de  populatie din si in oaza. Dintr-un papirus descoperit intr-o locuinta privata din Kellis reiese ca in timpul perioadei crestine in Dakhla exista o diversitate religioasa importanta incluzand alaturi de crestinism, gnosticismul, paganismul si adeptii magiei populare.
Pe acest fond, Islamul a sosit in oaza mai rapid decat in alte zone. Astfel, in Dakhla intalnim cladiri din perioada Ayyubida. Perioada islamica arhaica a fost deosebit de tulbure in toate oazele datorita invaziilor repetate ale nelegiuitilor desertului (arabi, tuaregi, etc) care jefuiau sate si orase furand camile, femei si copii. Un detaliu interesant este acela ca una din armele redutabile ale acestor talhari era un bumerang de fier numit kurbaj. Aceste raiduri ce aveau loc anual, se numeau ghazyas (razie –in traducere) si au distrus complet multe sate si culturi. Datorita invaziilor repetate din sud si vest, s-au construit in aceasta perioada orasele fortificate Qasr Dakhla, Qalamun si Budkhulu. Orasele au fost inaltate pe dealuri sau stanci mai usor de aparat, fiind impartite in cartiere cu porti interne ce se incuiau noaptea. Toate acestea insa nu au reusit sa-i tina la distanta pe atacatori. In perioada mamelucilor raidurile au devenit atat de grave si frecvente incat guvernul a instaurat o colonie militara la Surbaghi (Chourbaghi) in Qalamun in vederea protejarii populatiei. In acel moment Qalamun  a devenit centrul administrativ al oazei si totodata o sursa de influenta turceasca in timp ce garnizoana a reusit sa puna capat raidurilor.
Dakhla a suferit cel mai putin in timpul ocupatiei britanice. Sanusi -o puternica forta politica si religioasa - au construit o scoala in oaza fara insa a se stabili aici.  In timpul perioadei coloniale Dakhla a fost deschisa automobilelor insa o calatorie pana la Cairo dura 9 ore. Primul calator european care a ajuns in oaza Dakhla a fost Sir Archibald Edmonstone, in 1819, fiind succedat de multi altii insa abia in 1908 oaza a fost vizitata de primul egiptolog, Herbert Winlock, care si-a notat intr-o maniera sistematica, toate monumentele existente atunci. Abia in 1950 au inceput studiile detaliate de catre Dr. Ahmed Fakhry, urmate in 1970 de cele ale Institutului Francez de Arheologie Orientala.
Datorita eforturilor numeroaselor echipe de arheologi care cerceteaza oaza si a starii de conservare foarte bune a monumentelor, avem speranta ca  istoria acestor locuri se va contura mult mai bine si odata cu ea vom avea noi perspective asupra vietii locuitorilor antici de aici.

Lacul Artificial aflat in NV orasului Mut, merita si el o vizita fiind un paradis al pasarilor migratoare din Europa.
Satul Budkhulu cu principala sa atractie turistica: moscheea Ayyubida datand din sec 12-13 .
Satul Bashendi este una din asezarile cele mai colorate si bine pastrate ale oazei Dakhla. Case din caramizi de lut diferit colorate,  stradute inguste, locurile vechi si interesante, toate acestea contureaza un tablou pitoresc. Cele mai importante locuri sunt Sanctuarul lui Pasha Hindi (numele asezarii fiind imprumutat de la acesta). Alaturi de sanctuar se afla Templul lui Kitnes, un templu - mormant din perioada romana. In interior, defunctul Knites este reprezentat la intalnirea cu zeii desertului:  Min, Seth si Shu. Bashendi este recunoscut pentru cosurile, rochiile, broderiile si productia de covoare traditionale. Localnicii imbie calatorul cu produsele lor iar in limita timpului li se poate accepta invitatia de a le vizita manufacturile.

Satul Balat este construit langa ruinele vechiului oras fortificat ridicat de mameluci in perioada medievala si nimic nu pare sa se fi schimbat  in arhitectura si atmosfera de atunci.  Multe din cartiere sunt de un farmec nestirbit de secole, cu stradute serpuite si acoperite cu impletituri din palmier, cu usi ornamentate ce par scobite in lut, cu  moschei construite fara nici o linie dreapta, in stilul tipic oazelor. Strazile acoperite reprezinta o inventie menita sa apere locuitorii de invaziile talharilor desertului, deja frecvente in perioada mamelucilor.  Casele din lut cu doua sau trei etaje, cu peretii zugraviti in culori solare (portocaliu sau roz ) si cu cuptoarele lor de paine de pe acoperisuri, sporesc atmosfera simpla si relaxata a locurilor.  Putini locuitori mai sunt in orasul vechi iar guvernul egiptean spera ca odata cu stramutarea acestora zona sa poata fi transformata intr-un muzeu in aer liber.

In apropierea satului Balat se afla Qila El Dab’a o necropola din perioada Vechiului Regat si o asezare contemporana acelei perioade Ain Asil.  In perioada faronica Ain Asil, se afla la intersectia mai multor rute comerciale (caravane) motiv pentru care zona devenise centrul administrativ al Dakhlei in timpul faraonilor Pepi I si Pepi II si se bucura de recunoastere in lumea antica. Situl reprezinta unul din cele mai bine conservate orase ale Vechiului Regat continand ruinele palatului guvernatorilor case si magazine. Cea mai veche parte a sa este fortareata din lut care se extinde la sud si la est.  Palatul administrativ are in alcatuire o curte interioara destinata probabil audientelor, mai multe nivele  utilizate ca depozite, vaste apartamente si numeroase capele ori sanctuare ridicate de fiecare guvernator de-a lungul a cinci generatii. Alte sapaturi arheologice au adus la lumina locuinte surprinzator de mari (mai mari decat cele descoperite pe Valea Nilului) cu scari care conduceau catre terasele-acoperis, cu cuptoarele lor de paine si vase din ceramica. Desi un incendiu puternic pare sa fi mistuit primul oras si o parte a fortaretei, asezarea a fost reconstruita in timpul Primei Perioade Intermediare. In urma cercetarilor arheologice se presupune ca mai tarziu, inainte de perioada ptolemaica, orasul a fost abandonat iar teoria pare a fi confirmata de faptul ca  nu s-au descoperit aici vestigii sau artefacte apartinand epocii romane.
Qila el-Dab’a este necropola orasului Ain Asil, si se afla la 1.5km de anticul oras. Zona a fost investigata initial de arheologul egiptean Ahmed Fakry, in 1970 care a descoperit patru mastabe „rasturnate” apartinand cel mai probabil guvernatorilor oazei. Ulterior arheologii francezi au mai gasit sapte mastabe din care una continea mumia unui conducator din Dinastia VI. Mastabele erau construite in trepte din caramizi de lut acoperite cu mortar si se aflau in mijlocul unor ziduri de caramida care par sa le urmeze linia in sens invers (de unde si iluzia de mastaba rasturnata). Mastabele asemanatoare mormintelor din perioada Vechiului Regat au la intrare o stela funerara indicand numele defunctului iar in interior mai multe anticamere si camere mortuare ce contineau produse, bijuterii din aur, ceramica. Printre guvernatorii ale caror mastabe se afla in aceasta necropola se numara Medunefer(in timpul faraonului Pepi II), Khentikau-Pepi, Khentika (in timpul domniei lui Pepi II, al carui mormant pictat a fost restaurat) si Ima-Pepi (al carui mastaba indica o imbunatatire a tehnicilor de constructie). In sudul acestor mastabe s-au mai descoperit si alte morminte apartinand membrilor mai saraci ai comunitatii. Sapaturile continua si aici cu echipele Institutului Francez de Arheologie Orientala.

Al Qasr
Orasul medieval otoman Al Qasr este unul din siturile "must see" ale oazei. El se intinde la marginea unei padurici luxuriante, la picioarele stancilor roz de calcar si este un loc minunat restaurat oferind o imagine a felului in care ar fi aratat un oras de oaza.
O data cu introducerea „progresului” in oaza, vechile cartiere au fost abandonate in favoarea „cutiilor de beton” moderne si prost izolate puse la dispozitie de autoritati in partea noua a orasului. Fiind singurul oras vechi al oazei, este foarte probabil ca un vizitator neinitiat sa rataceasca drumul pe stradutele intortocheate. Acest lucru insa face parte din aventura descoperirii unei adevarate capsule a timpului. Orasul are multe detalii frumoase, artistice, majoritatea portilor sunt vechi de  sute de ani, din perioada mamelucilor. Totusi, cel mai recomandabil este un tur al zonei insotit de un ghid local care nu numai ca stie fiecare straduta dar este si detinatorul unor chei ce pot deschide multe usi.
Moscheea Nasr el-Din(ridicata in sec 12) este cea mai cunoscuta cladire din Dakhla dar ea apare si mai impresionanta atunci cand e admirata de la distanta asa cum se profileaza pe fundalul roz al muntelui.
Scoala(Madrasa) din Al-Qasr dateaza din sec 10 si a precedat moscheea. Sala principala a scolii servea atat ca loc de rugaciune cat si ca spatiu de lectura. Madrasa era un amestec de liceu si universitate unde se predau discipline legate de Islam.
Muzeul etnografic din Al-Qasr  este o initiativa privata care isi propune sa prezinte modul de viata traditional in interiorul unei locuinte  acum sute de ani(camerele, locurile unde se desfasurau activitatile casnice, toate  explicatiile fiind insotite si de fotografii de epoca).

Qalamoun se afla la mica distanta de Mut si cartierele sale vechi inca mai sunt locuite si pastrate in buna stare. Drumul pana in Qalamun presupune traversarea desertului pe langa lacuri si dune de nisip aurii, iar peisajul este unul foarte romantic.
Langa oras se afla un cimitir otoman din perioada mamelucilor care servea satului Qalamun (sediu central al oficialilor mameluci).

all rights reserved © egiptul prin ochii nostri